2023-04-27
Tipuri de diabet și cum reușești să le controlezi
Ce este diabetul, care sunt formele sale și din ce cauză apare
Diabetul este, la bază, caracterizat prin prezența unor niveluri exagerat de mari ale zahărului în sânge. Nu orice glicemie crescută înseamnă, deci, diabet, fiind necesar ca valoarea să depășească un anumit nivel pentru a se declara diagnosticul.
Însă, și cei care au un nivel ușor crescut trebuie să ia în calcul modificarea stilului de viață cât încă mai pot scăpa de această boală cronică.
Există câteva tipuri de diabet, printre care se remarcă cel de tip 1 și cel de tip 2. Cel de tip 1 este mult mai grav, pentru că vine cu riscul apariției multor comorbidități, însă, diabetul de tip 2 este cel mai des întâlnit, fiind de multe ori rezultatul obezității.
Chiar dacă cele două tipuri de diabet au cauze, tratament și prezintă o evoluție diferită a bolii, ambele afecțiuni vor fi prezente pe parcursul întregii vieți a pacientului.
Diabetul de tip 1 prezintă pacienți insulinodependenți, boala fiind cauzată de reacția exagerată a sistemului imunitar. Astfel, sunt atacate celulele care produc insulină, motiv pentru care nivelul trebuie să fie suplimentat cu insulină artificială pentru a ajunge la un nivel normal.
Diabetul de tip 2 poate implica o rezistență la insulină, pancreasul nefiind capabil să o proceseze corect, sau, în alte cazuri, implică producerea unui nivel insuficient.
Un alt tip de diabet este cel gestațional, apărut în sarcină. El se rezolvă de la sine după ce femeia dă naștere copilului și nu reprezintă un risc.
Care sunt semnele ce arată că poți avea diabet
Simptimele care apar încă de la instalarea oricărei boli diabetice sunt: senzația de sete sau foame continuă, urinări frecvente nejustificate, oboseală nejustificată, pierderi bruște în greutate (însoțită de pierderea masei musculare) apărute fără să adopți o alimentație diferită față de cea pe care o aveai înainte, mâncărime în zona intimă, vindecarea lentă a rănilor și vedrea încețoșată.
Foarte mare atenție la aceste simptome care pot apărea în diabet pentru că, întâlnite într-un cadru restrâns (doar 1-2 simptome), pot indica alte afecțiuni ce pot fi controlate mult mai ușor și cu o gravitate mult mai mică.
Astfel, apelează la medicul tău specialist în diabet și nutriție pentru a afla dacă este vorba de această boală.
El poate face diferența și dintre un diabet deja instalat sau un prediabet care, cu respectarea anumitor reguli și interdicții din partea medicului, poate ajunge să dispară, deci evoluția în boală cronică va fi stopată.
În cazul în care observă că ai anumite simptome asemănătoare, dar analizele nu indică deloc prezența oricărui tip de diabet, doctorul îți va recomanda să consulți specialiști ai altor arii din medicină.
Cum controlezi fiecare tip de diabet
Dacă medicul diabetolog identifică și în urma analizelor valori care să indice prezența diabetului, acesta va veni cu o schemă de tratament medicamentos și sfaturi de nutriție sau referitoare la alte aspecte ce țin de stilul tău de viață.
Se va urmări controlarea nivelurilor de glucoză și colesterol din sânge, dar, totodată, a tensiunii arteriale. În același timp, sunt recomandate următoarele: exercițiul fizic, screeningul pentru diabet și pentru alte boli asociate, renunțarea la fumat și alcool, vaccinări sezoniere.
În diabetul de tip 1 medicația orală nu este suficientă, fiind adoptată și medicația injectabilă. Spre deosebire de acesta, în diabetul de tip 2 se urmărește, în special, o scădere a indicelui glicemic prin alimentație, sport și medicație orală.
În cazul sarcinii, dacă mama suferă de diabet înainte de a rămâne însărcinată, trebuie să consulte medicul pentru a minimiza șansele ca anumite probleme de sănătate să fie transmise către făt.
Atunci când ne referim la prediabet nu înseamnă că după ce rezultatele ies bune puteți renunța complet la obiceiurile bune, fiind vorba nu de o dietă temporară, ci de soluții pentru menținerea pe termen lung a unui stil de viață sănătos și echilibrat.
Pentru că mizăm pe prevenție și nu pe tratare, vă așteptăm la FeminasMed încă de la primele semne ale bolii. Medicii noștri adoptă scheme de tratament complete și personalizate, dorind să facem viața mai ușoară oricărui pacient.